Ma invart agitata ca o busola in fata magnetismului. Ce e cu mine?... Incerc sa ii inteleg pe altii, cand… trebuie mai intai sa Te inteleg pe Tine? Chiar atat de neglijenta pot fi? Chiar atat de nepasatoare? Nu... De ce simt ca ma pierd, ca nu stiu ce e cu mine? Poate asa am fost mereu, dar de ce acum? Ai dreptate, pentru ca cel rau ma pandeste! Pentru ca la cea mai mica greseala asteapta sa ma loveasca! Dar... eu ma incred in Tine pentru ca stiu ca Tu esti singura mea salvare! Pentru ca stiu ce as fi putut fi fara Tine, fara interventia Ta in viata mea.
Dar acum... de ce ma framant? Ciudat... am devenit confuza si chiar nu stiu cum sa ma explic ca sa ma intelegi mai bine! Stai, gresesc... De ce sa ma intelegi tu? De ce imi pasa mie de ce cred oamenii cand trebuie sa imi pese de sentimentele pe care Ti le provoc!
Cred ca ma mint pe mine insumi. Caut fericirea in lume... oare nu mi’a ajuns o viata cat am cautat’o? Cum pot sa caut eu fericirea in lume cand eu sunt un nor, care s’a departat demult de lumea aceasta... care s’a inaltat la Tine... care asteapta sa il modelezi dupa adierea Ta Sfanta…
Sunt mult prea departe de pamant ca sa imi pese de ce spun oamenii... Poate... sau poate sunt prea mandra... mandra... Mandria... numai cand il rostesc ma iau fiorii pentru ca stiu ca are o influenta asupra vietii mele... asupra gandirii, inimii, descoperirii... cercetarii...
Da! Cercetarii... cred ca mai intai trebuie sa incep cu asta... Sa ma cercetez... Off, nu... Daca ma dezamagesc pe mine insumi cat de dezamagit esti Tu? Cum am putut eu sa fiu mandra de mine si Tu dezamagit? Cum pot sa nu indepartez voalul minciunii de pe ochii mei...
Si ma gandesc... si ma lovesc... de o bariera... bariera cunoasterii!
Cand m’am nascut eram o mica steluta pe tot cerul intunecat in toata negura, in tot... Eram mica si sclipeam... Incetul cu incetul stralucirea mea s’a extins invadand intunericul... Dar ma lovesc... incet si dureros... De ce ma lovesc? De bariera cunoasterii... Din ce cauza ma lovesc? Pentru ca nu am ajuns la maturitatea necesara pentru a putea intelege unele lucruri. Pentru ca trebuie sa le inteleg pe altele mai intai... Pentru ca trebuie sa trec prin gaura neagra a schimbarii suferind schimbari pentru a putea ajunge acolo, pentru a putea descifra, interpreta si realiza...
Nu e de ajuns a vorbi sau a te descarca ci a avea puterea sa treci peste mustrarile Lui si ale oamenilor, sa treci peste ingamfare pentru a putea sa te schimbi.
Dar cum? Cum o fac eu daca mereu caut fericirea in acelasi loc? Cum cand fericirea si iubirea vin din acelasi loc ce nu apartin lumi acesteia... Asteptarea asculta indurarea... Nepriceperea asculta Cuvantul... Iar eu ce fac... ascult mandria blocandu’mi accesul catre cresterea mea spirituala, lovindu’ma de intuneric, ranindu’ma, randindu’Te si ranindu’i?
Da...! E timpul sa fac o schimbare... Trebuie sa urmez calea incercarilor... si calea incercarilor grele ... Nu ma tem! Pentru ca stiu ca Tu esti acolo si ma ridici cand cad si imi vindeci ranile cu dragostea Ta…
Stiu ca nu sunt ca o frunza batuta de vant ce nu’si gaseste locul unde sa se odihneasca... pentru ca stiu ca Tu mereu mi’ai purtat de grija inca dinainte de a ma naste... pentru ca mi’ai pregatit o familie care sa ma iubeasca, sa ma creasca pentru a putea sa Te cunosc! Desi durerea a fost mare, mai mare este bucuria cand sunt alaturi cu Tine... cand Te caut si stiu ca Te voi gasi mereu in inima mea...
As vrea sa pot sa inteleg unele lucruri... dar este prea devreme... Trebuie incercari pentru a putea sa le inteleg in profunzimea asternuturilor Ceresti...
Pentru ca incep sa vad ca totul pe lumea aceasta ar fi nimic daca nu ai fi Tu...
Pentru ca Tu ridici norii la Tine si ii lasi sa fie alaturi de Tine intru totul dar ii lasi sa fie vazuti si de oameni... pentru a vedea puterea si atingerea Ta ce poate modela pana si un nor rebel... Pentru a putea si ei sa fie ridicati la Tine si sa fie modelati si in final sa se disperseze in aerul intepator al pacatului stramosesc. Pentru ca ei se imprastie cu Cuvantul Tau si uda samanta sperantei si credintei ca sa creasca... si umbreste uscaciunile pentru a le disipa si imbogati pamantul cu rod proaspat de a fi cules...
Mi’as dori uneori sa fiu o pasare sa zbor cat mai sus pentru a putea fi cat mai aproape de Tine… sa ma inalt si sa zburd peste nori si sa ma bucur de prospetimea Duhului Sfant… As vrea uneori sa iau un trandafir proaspat si sa il duc in cioc la Tine si cu recunostinta sa Ti’l ofer in dar asa cum Tu mi’ai daruit dragostea Ta...
Mi’as dori uneori sa fiu un copil ce alearga repede pe treptele intelepciunii Tale pentru a putea sa fiu mereu asa cum Tu Ti’ai dorit… dar uit… deseori ca sunt o pasare deja… ca inima mea zboara dupa glasul Tau si ca ea rasuna la atingerea Ta… ca sunt un copil al Tau ce Te cauta din ce in ce mai mult si Te gasesc mereu prin Cuvantul Tau…
Si uit… Aminteste’mi Doamne mereu ca din inima mea rasuna fie rasul, fie plansul Tau… Ajuta’ma sa Il recunosc mereu… sa recunosc mereu dragostea Ta si sa o dau fiecaruia… chiar daca nu o merita… pentru ca deseori nici eu nu o merit… nici pe a voastra… nici pe a Lui… dar vreau… sa Te gasesc… mereu din ce in ce mai mult in inima mea…
De ce…?
Pentru ca…
Te iubesc…♥
